Permisul Fabulele de cerneală și multe altele

Tot ce trebuie știut despre tacticienii, arenele și permisele Fabulelor de cerneală!

Bun venit la interminabilele suluri de pergamente din Fabulele de cerneală. Cu acest articol, vom acoperi doar conținutul estetic din patch-ul de lansare (14.6), așa că, dacă vreți să aflați mai multe informații despre gameplay sau mecanica noastră (întâlnirile), dați clic pe acele cuvinte. Pentru ultima dată, nu uitați că o mare parte din conținutul magazinului (și din progresul pentru permis) își face apariția pe 20 martie, la 21:00 ora României, în pofida faptului că setul va fi lansat un pic mai devreme. Bun, haideți să desfacem pergamentul și să vedem care sunt articolele estetice de la lansare!

Magazinul temporar

Dacă nu ați urmărit recentul nostru videoclip /dev, introducem magazinul temporar pe la mijlocul Fabulelor de cerneală. Magazinul temporar va avea propria monedă pe care o puteți obține cu ajutorul permiselor, din Tărâmurile comorilor și din evenimente. Această monedă vă va permite să achiziționați direct conținut din selecția noastră care se schimbă în magazinul temporar, aceasta variind de la conținut clasic din seturile anterioare până la conținut mai nou, abia sosit.

Scopul acestei actualizări este să eliminăm o parte din caracterul aleatoriu din Tărâmurile comorilor, oferind mai multă importanță alegerilor voastre din magazin. Vă vom oferi mai multe detalii în apropierea lansării.

Permisul Fabulele de cerneală

Acum că actualizările de la mijlocul setului sunt de domeniul trecutului, permisul nostru este din nou împărțit în două capitole. Ambele permise vor oferi recompense diferite, deși vor avea în comun câteva componente de bază, precum token-urile comoară și frânturile de stele. Dacă vreți să vă faceți și mai grozavă aventura în Fabulele de cerneală, vă puteți îmbunătăți permisul pentru și mai multe comori, în schimbul a 1295 RP. Nu uitați că puteți aștepta să vedeți cât de departe puteți ajunge cu versiunea gratuită a permisului înainte de a o îmbunătăți ca să revendicați toate recompensele pe care le-ați deblocat pe parcurs. Că tot veni vorba de recompense, haideți să vedem care sunt!

TFT_ST1124_Pass_&_Pass_Rewards_1920x1080_RO.jpg

În timp ce călătoriți prin permisul+ Fabulele de cerneală, capitolul 1, veți întâlni diverși prieteni din mituri și cerneală. Spiridușul de cerneală vă va întâmpina la începutul permisului, invitându-vă să vă pictați calea, compoziție cu compoziție. Spiridușul de cerneală este disponibil indiferent dacă aveți permisul gratuit sau pe cel premium.

14.06-INK-RIVERSPRITE.jpg

Următorul este mica noastră legendă a permisului, Steluț de cerneală. Steluții au fost mereu interesați de cerneală, dar Steluț de cerneală este cel care nu va ezita să-și umple pânza cu ea.

DSSquid_Squink_Ink_Patch_14-06.jpg

Mai sunt alte trei mici legende în primul capitol al permisului+. Hundun atotvăzător poate fi văzut devreme în cadrul permisului. Numai să nu te prindă că te uiți prea lung în ochii lui – ăia sunt ochi, nu?

All_seeing_Hundun.jpg

Dowsie mugurii spiritelor kanmei și Hundun nebulos completează tacticienii permisului în stilul înflorit al mugurilor spiritelor și în stil cosmic.

Spirit_Blossom_Kanmei_Dowsie.jpg

Nebulous_Hundun.jpg

Pe măsură ce avansezi prin permisul+, vei obține token-uri comoară, frânturi de stele, animații, arena și artificiile Nuanțele cerului, pe lângă micile legende pomenite mai sus, toate ducând la extraordinara arenă Visele pământului de la sfârșitul permisului. Ceva de vis...

DreamsOfEarth_Marketing.jpg

Curtea celestă a Raiului

Cea mai recentă arenă mitică a noastră vă aduce un heleșteu cu pești japonezi, ce are un efect calmant. Puteți ofta ușurați la începutul jocului pe măsură ce acumulați dobândă sub forma unor mine de aur pline de broscuțe. Atât de relaxant...

Dar după ce lucrurile se pun în mișcare la nivelul 7, tabla transcende spre tărâmul spiritelor, unde uriași pești celești înoată în jurul ei, iar muzica se schimbă. Credeți că sunteți în stare de aici să ajungeți în primele patru locuri? Bineînțeles! Curtea celestă a Raiului este disponibilă prin Tărâmurile comorilor sub formă de conținut stelar de la lansare și va rămâne prin preajmă până când patch-ul 14.10 vine cu ceva nou!

Campioni chibi

Morgana o fi ea cunoscută drept îngerul decăzut, dar Morgana chibi nu poate cădea decât drept în inimile noastre. Morgana chibi poate fi cumpărată direct din magazin pentru 1900 RP și vine însoțită de artificiul său specific, ''Cătușele sufletului'', ca să vă puteți ameți adversarii învingându-i.

Ea este pur și simplu mai bună. Ne întrebați cine? Morgana împărăteasă chibi, desigur... uitați-vă doar la acea animație de asasinare!

N-aș vrea deloc să-mi arunce mie privirea aceea ucigașă. Morgana împărăteasă chibi este disponibilă prin Tărâmurile comorilor sub formă de conținut stelar de la lansare și va rămâne prin preajmă până când patch-ul 14.08 vine cu ceva nou!

Odată cu întoarcerea lui Ahri ca unitate sortită în acest set, știți că destinul vrea să avem o altă Ahri chibi mitică! Ahri, mugurul spiritelor chibi este ghidul perfect pentru a vă conduce adversarii către viața veșnică, iar cu animația ei de asasinare va face exact asta!

Alege Spiritul Mântuirii chibi (printre primii 4) înainte de a părăsi Tărâmurile comorilor în patch-ul 14.08.

Mică legendă nouă: Hundun

Sosește Hundun: acest campion neînvins al concursurilor de holbat va fi în curând campionul fără chip al Convergenței. Varianta de bază a lui Hundun poate fi cumpărată direct din magazin pentru 750 RP, în timp ce variantele sale epice pot fi cumpărate direct pentru 925 RP sau găsite în diverse Tărâmuri ale comorilor! Puteți vedea variantele mai jos: Hundun de bază, Hundun înmugurit și Hundun spirit geamăn.

Base_Hundun.jpg

Blooming_Hundun.jpg

Twin_Spirit_Hundun.jpg

Nu uitați, Hundun nebulos și Hundun atotvăzător din categoria Legendară sunt disponibili prin intermediul permisului+.

Noi variante de mici legende: Dowsie

Fie că o fac cu ajutorul pensulei sau al sabiei, noile variante ale lui Dowsie arată că până și cel mai timid dintre magii acvatici mistici vă poate face praf dacă-l supărați... sau îi contestați compoziția. Variantele lui Dowsie din Fabulele de cerneală sunt disponibile pentru achiziție directă (925 RP) sau ca recompensă din Tărâmurile comorilor. Iată variantele sale mai jos: Dowsie din Pergamentele Shan Hai, Dowsie mugurii spiritelor akana, Dowsie călătorie eternă.

Shan_Hai_scrolls_Dowsie.jpg

Spirit_Blossom_Akana_Dowsie.jpg

Immortal_Journey_Dowsie.jpg

Pachete!

Avem aici un pachet pentru cei care preferă să joace cu Morgana și vor să urce în clasamentul TFT.

PachetConținutPreț
Pachet împărăteasă măreațăMorgana chibi, artificiile ''Cătușele sufletului împărătesei mărețe'' și permisul+ TFT: Fabulele de cerneală – capitolul 1

5695 RP/TC

Recompense ranked și altele!

Dacă caseta cu selecții a avut succes și drept dovadă ați urcat în clasamentul ranked, avem recompense pentru voi!

Mai întâi, dacă ați ajuns în Aur sau mai sus în Remix Rumble, veți primi o animație festivă care să reprezinte categoria în care v-ați clasat și o Melisma victorioasă ca să vă sărbătoriți succesul!

Melisma_SennaBunny_Ranked1_Patch_14.06.jpg

Iar pentru aceia dintre voi care au remixat în doi compozițiile de echipă, avem animații La dublu cu care să vă dați mari că ați ajuns în Aur sau mai sus.

În cele din urmă, dacă terminați în categoriile Verde, Albastră, Violet sau Hiper din Hiper-reîncărcări, veți primi și o altă animație cu care să vă manifestați!

Recompensele ranked vor începe să fie distribuite pe 4 aprilie, iar procesul se va finaliza de-a lungul următoarelor zile.


Fie că sunteți aici ca să vă vedeți recompensele ranked sau ca să aflați care-i cel mai nou campion chibi, mulțumim că ați citit articolul și că jucați TFT. Fabulele de cerneală este setul cu cel mai mult conținut de până acum, datorită noii sale mecanici și, desigur, listei complet noi de campioni. Dacă vreți să aflați mai multe despre asta, dați clic pe link-urile corespunzătoare. Altfel, ne vedem în Fabulele de cerneală, alături de patch-ul 14.6, pe 20 martie!