Prezentare de gameplay pentru Atacul monștrilor!

O scurtă privire asupra câtorva compoziții de echipă care sosesc cu Atacul monștrilor!

Bun venit în Spatulopolis, orașul care nu doarme niciodată, pentru că oricine ar avea probleme cu somnul din cauza tuturor atacurilor astea ale monștrilor! În acest articol, vom acoperi câteva dintre caracteristicile și campionii noi care vor sosi în următorul nostru set, dar ca să aflați mai multe despre mecanicile actualizate sau despre ceea ce am învățat din Ținuturile dragonilor, dați clic pe link-urile respective.

Lumea din Atacul monștrilor!

Faptul că nu pot dormi nu-i deranjează prea mult pe locuitorii din Spatulopolis – de fapt, atacurile monștrilor sunt pentru ei cel mai mare stimulent economic. Atacurile alimentează industria de construcții, de prelucrare a alimentelor Kaiju (trebuie neapărat să încercați chifteluțele de Crabgot), terapeutică și, desigur, cea a eroilor. Eroii – șșșșt, nu mă faceți să încep.

Bine, am să mă pornesc să vă vorbesc despre asta – orașul e plin ochi de eroi: programe robotice, justițiari deghizați în animale, bandiți, ce mai, până și adolescenții anxioși și pasionați de tehnologie sunt eroi.

Slavă cerului că nu totul este eroic – monstruoasa caracteristică amenințări dă o întorsătură unică și flexibilă setului ''Atacul monștrilor!''. Dar n-am să vă fac capul mare aici despre ele, deoarece despre caracteristica lor, care-i mai degrabă o anti-caracteristică, am discutat în detaliu în articolul nostru despre mecanici de săptămâna trecută.

Magia Stelelor

Stelele (3/5/7/9) din Spatulopolis cred că întregul oraș se învârte în jurul lor. Sunt bine îmbrăcate, grațioase și, fără îndoială, alcătuiesc cea mai îndrăgită super-echipă din oraș. Dar, dacă mă întrebați pe mine, nu-s sigur că le pasă mai mult de Spatulopolis decât de reputația lor.

Când sunt împreună, aroganța lor sporește. Împreună, spiritul lor de echipă și remarcile încurajatoare scapă de sub control, permițându-le Stelelor să obțină mană suplimentară, care crește la pragurile caracteristicii. Un teren de luptă plin de Stele poate profita de augmentările și obiectele care generează mană, ca să folosească vrajă după vrajă, mai rapid decât dă Steluț din tentacule în animație.

mago_Star_Guardian_Comp_Screenshot.jpg

Magia Stelelor:

  • Lux: vrăjitor din categoria 1
  • Rell: apărător din categoria 2
  • Yuumi: mascotă și inimă din categoria 2
  • Kai'Sa: cercetaș din categoria 3
  • Nilah: duelist din categoria 3
  • Ekko: glumeț și egidă din categoria 4
  • Taliyah: vrăjitor din categoria 4
  • Syndra: inimă din categoria 5

Cea mai puternică Stea, Syndra are în comun o caracteristică, inimă (2/4/6), cu pisica echipei, Yuumi, iar asta permite întregii echipe să primească puterea abilităților care se cumulează pe durata luptei, ori de câte ori campionii inimă își folosesc abilitatea. Pentru că Stelelor le place să facă asta, cu siguranță veți avea de profitat de pe urma caracteristicii inimă a celor două. Abilitatea Syndrei, ''Forța voinței'', îi permite să captureze o unitate de pe banca voastră de rezerve într-una din sferele ei (care sunt de fapt companioni numiți Multi), înainte de a le azvârli spre cel mai apropiat inamic, aruncându-l în sus și provocându-i daune magice. Apoi, unitatea respectivă țâșnește din sferă, cu un mic scut. Deși acea unitate nu este afectată de caracteristici, este probabil afectată de impactul emoțional al faptului că a fost pusă într-un Multi și azvârlită cu nepăsare în inamicii Syndrei.

Tehnologi

Prea tineri ca să fie Stele și prea apatici ca să intre în programul lor de ucenicie, tehnologii (3/5) generează în fiecare rundă o armă modificată aleatorie, care poate fi echipată de orice unitate. Aceste arme sunt puternice, ca și emoțiile acestor preadolescenți, dar la fel ca ele, nu sunt durabile, rezistând doar două runde.

mago_Gadgeteen_Comp_Screenshot_opt.jpg

Tehnologi:

  • Lulu: inimă din categoria 1
  • Poppy: apărător din categoria 1
  • Annie: forța taurului și vrăjitor din categoria 2
  • Zoe: glumeț și hacker din categoria 3
  • Nunu: mascotă din categoria 5

HAHAHAHAHAHA! Nunu și Willump rostogolesc încet un bulgăre pe tablă, provocând daune magice tuturor inamicilor prin care trece și primind mană în fiecare secundă. Când adună suficientă mană, Nunu și Willump vor mări bulgărele, crescându-i viteza, raza de acțiune și daunele. A doua caracteristică a lui Nunu și Willump, mascotă (2/4/6/8), îi permite perechii să vă susțină echipa și după moarte. Când mor, unitățile mascotă se retrag pe margine ca să facă galerie echipei, oferind regenerare de viață care crește cu fiecare mascotă care face galerie! Pentru că se pricep atât de bine să-și reprezinte echipa, mascotele regenerează dublu.

LaserCorps

Nu toți eroii sunt tineri optimiști îmbrăcați colorat. Dar ceea ce le lipsește unităților LaserCorps (3/6/9) în ceea ce privește coloritul, este compensat de ele prin tehnologia dronelor și voința de a opri amenințările cu orice preț. Agenții LaserCorps au drone de luptă care provoacă daune magice țintei agentului lor. Să fie clar, aceste drone nu sunt loiale sau îndrăgite de vreun agent, ci aparțin LaserCorps și vor fi repartizate din nou celui mai apropiat agent LaserCorps la moartea deținătorului lor. Când unitățile LaserCorps nu se luptă cu monștrii în interesul apărării orașului Spatulopolis, compania este interesată de tehnologia de supraveghere… tot pentru protecția orașului Spatulopolis.

mago_Laser_Corps_Comp_Screenshot.jpg

LaserCorps:

  • Ashe: cercetaș din categoria 1
  • Renekton: bătăuș din categoria 1
  • Yasuo: duelist din categoria 2
  • Senna: țintaș sigur din categoria 3
  • Sejuani: bătăuș din categoria 4
  • Zed: duelist și hacker din categoria 4
  • Mordekaiser: as din categoria 5

Unitățile LaserCorps sunt pline de combinații de caracteristici bune de etalat, cu bătăușul și duelistul care revin, precum și cu mai noile cercetaș, țintaș sigur și hacker. Fiecare dintre aceste caracteristici complementare poate fi activată la (2) unități, permițând compozițiilor LaserCorps verticale să profite de aceste sinergii cu praguri mai joase după necesități. În ceea ce privește asul (1/4) compoziției, Mordekaiser, veți vrea să-l folosiți doar pe el sau toți cei patru ași ca să activați această caracteristică pe principiul totul sau nimic. Cu un as, Mordekaiser va executa toți inamicii cărora le provoacă daune și au sub 15 procente din viața maximă, dar dacă folosiți toți cei patru ași, unitățile as vor executa inamicii sub 30 de procente din viața maximă.

Abilitatea lui Mordekaiser, ''Orizonturi'', transportă tabla de joc pe Tărâmul corporațiilor (nu, nu e vorba de tărâmul nostru), distrugând rezistența la magie și apoi trântind o clădire întreagă pe tablă și provocând daune magice tuturor inamicilor din zona de impact.

A.D.M.I.N.

Alcătuind mecanismul defensiv automat pentru neutralizare imediată al orașului, unitățile A.D.M.I.N. (2/4/6) își creează propria lor caracteristică ca să poată îndeplini nevoile presante ale orașului. Activarea caracteristicii vă permite să alegeți o pereche cauză-și-efect pentru programul vostru A.D.M.I.N. Pe măsură ce adăugați campioni A.D.M.I.N. în super-echipa voastră, veți putea configura un efect suplimentar pentru cauza pe care ați ales-o deja. Fiecare efect este echilibrat luând în considerare cât de ușor și frecvent este de activat, și nu toate cauzele vor putea fi folosite cu toate efectele, în scopuri de echilibrare. Vedeți mai jos lista de cauze și efecte:

mago_ADMIN_Cause_and_Effect_Screenshot_V1.jpg

mago_ADMIN_Cause_and_Effect_Screenshot_V2.jpg

Cauze:

  • La folosire
  • La fiecare trei atacuri de bază
  • La moartea unui inamic
  • Când scade sub 40% viață
  • Numai A.D.M.I.N. la începutul luptei
  • Numai A.D.M.I.N. la fiecare 5 secunde
  • La nivelul întregii echipe la începutul luptei
  • La nivelul întregii echipe la fiecare 5 secunde

Efecte:

  • Primiți puterea abilităților care se cumulează
  • Primiți daune din atac care se cumulează
  • Primiți mană
  • Primiți un scut egal cu un procent din viața maximă
  • Șansă de a oferi aur
  • Primiți viteză de atac
  • Vindecare
  • Primiți viață maximă permanentă

A.D.M.I.N.:

  • Blitzcrank: bătăuș din categoria 1
  • Camille: renegat din categoria 2
  • LeBlanc: vrăjitor și hacker din categoria 3
  • Soraka: inimă din categoria 4

mago_ADMIN_Comp_Screenshot.jpg

Baftă la administrarea unei înfrângeri rapide inamicilor voștri.

Civil

Frica e doar o emoție. Curajul e o acțiune. Civilii sunt oameni obișnuiți care acționează. Vă simțiți inspirați, nu-i așa? Și exact asta fac unitățile civili: îi inspiră pe ceilalți. Dacă este viu un civil (1/2/3), toți aliații luptă mai tare să-l apere, primind mană la fiecare câteva secunde, care crește odată cu numărul de civili în viață.

mago_Civilian_Comp_Screenshot.jpg

Civil:

  • Galio: mascotă din categoria 1
  • Sivir: țintaș sigur din categoria 2
  • Janna: prevăzător din categoria 5

Eroi și membri ai societății care contribuie la binele tuturor – nu-mi vine să cred că-i adevărat! Dar este – Galio și Sivir lucrează la restaurante rivale, iar Janna este mult-iubita prevăzătoare a Spatulopolisului. Spre deosebire de prezentatorii meteo din lumea noastră, previziunile Jannei sunt mereu corecte, datorită abilității ei pasive ''Previziune'', care alege un tipar meteo în fiecare meci. În funcție de vreme, Janna va prinde putere, pe care o va oferi și aliaților din hexagoanele din jurul ei, cu ajutorul următoarelor buff-uri.

Previziuni:

  • Ploaie: primiți regenerare fixă de mană de 10/15/30 la începutul luptei.
  • Soare: primiți un scut în valoare de 250/350/3000 timp de 6/6/60 secunde.
  • Vânt: primiți un buff care crește daunele din atac și puterea abilităților cu 5/10/50 la fiecare 5 secunde.

Subteran

Dușmanii de moarte ai unităților A.D.M.I.N., membrii acestei echipe de hackeri și rebeli sunt mereu pe punctul de a da lovitura cu următorul jaf de proporții. Când caracteristica este activă, unitățile subteran (3/5) se pun pe jefuit, obținând progres după fiecare victorie și chiar și mai mult după fiecare înfrângere împotriva altui jucător. Periodic, puteți alege să luați prada pe care au obținut-o, resetându-le astfel jefuirea, sau le puteți lăsa să continue, ca să obțineți o pradă și mai bogată. Cât de departe puteți duce jefuirea, înainte să fiți prinși?

mago_Underground_Heist_Armory_Screenshot.jpg

mago_Underground_Comp_Screenshot_opt.jpg

Mecha: PRIME

Lansăm unitățile Mecha! Caracteristica preferată din ''Galaxii'', pilot Mecha, revine ca Mecha: Prime. Cu Mecha: Prime veți folosi selectorul Prime ca să desemnați căpetenia mecanizată a compoziției voastre, care va deveni unitatea voastră Prime și se va combina cu cele două unități Mecha: Prime cele mai apropiate, primind o parte din daunele lor din atac și din viața lor. Uitați-vă la campionii ale căror puteri combinate vă pot conduce spre victorie:

mago_Mecha_Prime_Comp_Screenshot_V2.jpg

Mecha: Prime

  • Wukong: apărător din categoria 1
  • Draven: as din categoria 2
  • Jax: bătăuș din categoria 3
  • Sett: apărător din categoria 4
  • Leona: renegat și egidă din categoria 5

Abilitatea Leonei, ''Deus Ex Machina'', urmărește ținta ei actuală și trage cu un laser orbital, provocând daune magice masive țintei și semnificativ mai puține inamicilor din jurul țintei. Laserul orbital va continua să tragă până când ținta sa sau Leona moare. Fiind un carry AP melee, Leona beneficiază de un amestec de obiecte pentru tancuri și obiecte pentru puterea abilităților fixă. O ''Scânteie ionică'' va face minuni pentru ea, ajutând-o să treacă și prin inamicii-tanc din prima linie!


După cum vedeți, Spatulopolis e plin-ochi de eroi, iar eu abia am început să vi-i descriu. Există multe alte caracteristici și mulți alți campioni de descoperit, plus alte articole scrise de cel mai frumos, talentat și eroic scriitor al TFT. Nu uitați să citiți articolul lui de prezentare a mecanicii setului și articolul lui Mort cu ce am învățat din Ținuturile dragonilor! În cele din urmă, știu că poate fi greu să țineți minte toate datele pentru lansarea noastră, fiindcă sunteți foarte ocupați, așa că am rugat un artist să facă graficul ăsta care să vă ajute!