Discuții despre tactici: Patch pentru distracție
În ultimul patch dinaintea noului set, toate privirile sunt ațintite asupra PBE, dar asta nu înseamnă că versiunea standard este moartă. În ultimul patch (sau în ultimele două) al unui set, de obicei, lucrurile se schimbă pentru patch-ul pentru distracție, dar procedăm puțin diferit pentru Atacul monștrilor!
Astăzi discutăm cu Alex, Mort și Philip despre tradiția patch-ului pentru distracție, despre limitele lui și despre planurile pregătite pentru el în timpul setului Atacul monștrilor! Să-i dăm drumul! Dar, mai întâi...
PE SCURT:
- Patch-ul pentru distracție a evoluat de la lansarea celui de-al doilea set, dar a devenit popular doar în cadrul setului Ținuturile dragonilor
- Echipa a învățat multe din ultimele patch-uri pentru distracție și le-a implementat într-o nouă versiune a patch-urilor pentru distracție în normalele (cu portaluri!?) începând odată cu patch-ul 13.9 și crescând în putere cu fiecare patch primit până la ultimul din set, 13.11.
- Deși portalurile fac referire la ceva din viitorul nostru set, acestea nu sunt mecanica setului următor.
Numai în meciurile normale (cu portaluri!?), portalurile au o șansă să se deschidă de-a lungul Runeterrei ca să va ofere recompense extra.
- Patch-ul 13.9 are un portal, dar odată ce ne apropiem de următorul set, viitoarele patch-uri vor amplifica totul.
- Dați scroll până la ultima parte ca să vedeți analiza detaliată a lucrurilor introduse de portaluri.
Istoria patch-urilor pentru distracție de atunci până (aproape) acum
''Presupun că a început ca o schimbare de tip meme din al doilea set, Ascensiunea elementelor'', a declarat Riot Mort, directorul nostru de joc, în timp ce mânca pizza în camera sa de control (biroul lui). ''A fost o schimbare simplă pentru Lux, care la momentul acela era de cost 7 și avea o origine variabilă. Vraja sa, «Lumină infinită», la 3 stele, provoca 9999 daune și, ca să ne distrăm puțin, am mai adăugat încă un nouă.''
La 99.999 daune, ar fi trebuit să-i redenumim vraja lui Lux ''Lumină inițială'', o idee care ar putea fi aplicată în viitor.
Dar adevăratul patch pentru distracție a început în Galaxii. Cu mult timp în urmă, într-un set foarte îndepărtat, Galaxiile au introdus un nou set de reguli în fiecare meci, numit... ăă, galaxii. Fiecare patch introducea prin rotație câte o nouă galaxie, dar pentru că echipa era plină de treabă în cel de-al patrulea set, Destine, nu a avut la dispoziție destul timp și resurse ca să creeze o galaxie complet nouă. ''Galaxiile noi necesitau sprijinul echipelor care se ocupă de artă, inginerie, testare de joc și multe altele, iar acele resurse erau folosite ca să ne asigurăm că «Destine» va fi lansat la timp. Adică, ca să creeze o singură galaxie, numai munca pe care trebuia să o depună echipa de inginerie era...'' a continuat Mort cu niște termeni tehnici, dar mintea mea de pește găsise altceva pe care să se concentreze.
În orice caz, echipa găsise o modalitate de a livra o galaxie nouă la finalul zilei și anume combinând codul din ''Sectorul comercial'', ''Galaxie super densă'' și ''Comori ascunse'', cele trei galaxii favorite ale comunității, ca să creeze galaxia ''Big Bang''. O tonă de jucători au îndrăgit-o, iar cel mai bun lucru, a fost destul de facil, ținând cont că acele trei galaxii existau deja.
Asemănător universului care se extinde de la inițiala explozie densă și încinsă, galaxia ''Big Bang'' a dat naștere la ceva nou: patch-ul pentru distracție.
Așa că a continuat tradiția, iar la finalul ''Destine'', ne-am folosit mecanica noastră ''Lampionul norocos'', care avea o șansă să apară o dată (sau deloc) în anumite stagii, oferindu-le tuturor recompense. În cadrul ultimului patch din set, toate stagiile aveau o șansă ca el să apară! Încă o W (victorie) ușoară (așa cum zic copiii).
Dacă erați prezenți la ''Ziua judecății'', vă veți aminti de schimbarea dramatică pe care am făcut-o ca să trecem de la ''Obiecte spectrale'' la ''Obiecte radiante'' în actualizarea de la mijlocul setului, dar e posibil să vă amintiți că am putut livra mai repede patch-ul pentru distracție, în penultimul patch al setului. ''Campionatul Ziua judecății folosind patch-ul 11.19, le-am putut oferi jucătorilor două patch-uri cu conținut pentru distracție fără să creeze probleme în patch-ul turneului sau să aibă vreun impact asupra mediului competitiv live de care aveau nevoie profesioniștii să se antreneze.'' Așa cum a zis Mort, cu aceste două patch-uri am putut oferi două ''Arsenale cu obiecte radiante'' și să adăugăm niște opțiuni de recompense rare pentru cealaltă mecanică din actualizarea de la mijlocul setului, ''Binecuvântare divină''.
''Dar pentru «Invenții și dispozitive»...'' Mort și-a dat cina la o parte. ''Am luat-o razna.''
''De data aceasta nu aveam mai deloc timp pentru patch-ul pentru distracție, așa că am propus să le oferim tuturor un «Tom al caracteristicilor» și să dăm un buff tuturor verticalelor cu performanțe slabe, dar apoi cineva din echipa live a venit cu ideea de a le oferi jucătorilor un ou de dragon ca și spoiler pentru următorul nostru set.''
Cu ultimul nostru patch pentru ''Invenții și dispozitive'', jucătorii au devenit crescători de dragoni, primind câte un ou la începutul fiecărui meci din partea miticului Dragon al comorilor. Ouăle variau în mărime și putere, cele cu un impact mai mare se spărgeau mai târziu în meci, dar includeau toate măcar câte un ''Tom al caracteristicilor''. ''Acesta a devenit unul dintre cele mai de succes patch-uri pentru distracție pentru că ne permitea să schimbăm dramatic meta-ul și să experimentăm reapariția obiectelor radiante în viitoarele seturi.'' Ceva ce eu am susținut prin faptul că pierdeam LP în fața compozițiilor ridicole precum ''Timpul zboară'' al lui Robinsongz (reîncărcări pentru Zilean) și ''Garda de corp din tărâmul dulciurilor'' (reîncărcări pentru Poppy).
Apoi a început setul ''Ținuturile dragonilor''. Am vrut să încheiem setul cu două patch-uri pentru distracție, dar programul campionatului nostru nu ne-a permis să lansăm ''Dragonul comorilor dublu'' până în ultimul patch al setului. ''A fost oarecum o dezamăgire, pentru că în momentul în care ultimul patch din set devine live, o mare parte dintre jucători joacă deja următorul set în PBE'', a spus Mort împingând resturile sale de pizza. ''Jucătorii au îndrăgit «Dragonul comorilor», iar adăugarea unui al doilea în locul lupilor era și mai mult de îndrăgit.''
Aceasta a fost întreaga retrospectivă a patch-urilor pentru distracție, iar acum o să discutăm cu Alex Cole despre ce urmează în ''Atacul monștrilor!''.
Modificăm patch-ul pentru distracție: normale (cu portaluri!?)
''Pentru «Atacul monștrilor!», am vrut să creăm ceva nebunesc și timpuriu'', mi-a spus Alex ''Riot BlueVelvet'' Cole în timp ce sorbea un smoothie și era îmbrăcat ca un copil din anii '90. Alex este producătorul principal de gameplay pentru TFT, ceea ce înseamnă că face ceva... mai exact, el coordonează dezvoltarea setului de la conceptul tematic până la finalul său.
Pentru patch-ul pentru distracție din ''Atacul monștrilor!'', Alex a lucrat cu Mort ca să creeze unul care să dureze... trei patch-uri. ''În trecut am putut livra patch-urile pentru distracție cu două patch-uri înainte de final, dar pentru «Atacul monștrilor!», campionatul nostru din set va fi jucat folosind patch-ul 13.10, deci nu putem provoca probleme în mediul competitiv decât după el – după el fiind ultimul patch din set – asta dacă nu, desigur, îl putem lansa fără să afectăm mediul de joc competitiv”, a exclamat Alex, în timp ce dădea senzația că era un cercetător nebun, fermecător, dar totuși nebun.
''Deci nu vom folosi ouă de dragoni și «Favorurile sorții», ci livrăm ceva și mai distractiv, mai timpuriu, dar numai în normale, ceea ce ne permite să o facem mai devreme (și mai intens), fără să cauzăm probleme scenei competitive'', a explicat Alex, vizibil încântat de marele plan creat de el și de Mort.
Normalele (cu portaluri!?) reprezintă o alterare a meciurilor din listele de așteptare normale, aducând o nouă mecanică (și un spoiler) pentru următorul nostru set care va începe odată cu patch-ul 13.9, cu trei patch-uri înaintea finalului ''Atacul monștrilor!''. Normalele (cu portaluri!?) vor începe cu un soi de mecanică pe steroizi și haotică care își va mări intensitatea și va avea un impact asupra fiecărui patch. Se vor încheia cu patch-ul 13.11, care ar trebui să semene cu un ''Favorurile sorții lite'', fără să fie, de fapt, (sau să înlocuiască) ''Favorurile sorții''.
Dar pe lângă adăugarea bucuriei de a debloca compoziții nebune, Normalele (cu portaluri!?) sunt oarecum un spoiler cu privire la ceva ce se va petrece în următorul nostru set. La ce anume face referire acel spoiler... pai, o să vă lăsăm să vă dați voi seama.
Cu obiectivul și programul acestui patch pentru distracție, apăsam ''X'' ca să mă îndoiesc mai repede decât un milenial care face referire la un joc video din 2011. Atât Alex, cât și Mort știu că la finalul setului curent, tot timpul și toată energia echipei de dezvoltare ar trebui să fie pentru noul set, dar întreaga echipă are aceeași dorința de a se asigura că jucătorii actuali sunt mulțumiți și se distrează. Deci urma să depunem mai mult efort ca niciodată pentru a crea o experiență pentru distracție mai de durată și cu un impact mai mare.
Și pentru a detalia ce este această experiență, ar trebui să discut cu un nou-venit în echipa live, Philip.
Portalurile normalelor (cu portaluri!?)
În timp ce Mort și Alex au creat această propunere, implementarea ar urma să fie făcută de echipa live. Sosește Philip ''SagePhilip'' Lamkin, un designer de joc din echipa live care se va ocupa de apariția portalurilor în normale. Ar trebui să mai știți încă ceva despre Philip: la fel ca un procentaj straniu de mare dintre designerii noștri, el obișnuia să facă scrimă, adică cu săbii și Fiora și chestii, nu știu ce să zic, eu doar lucrez aici.
Așa că am creat un apel video cu Philip ca să discutăm despre implementarea portalurilor, în mare parte pentru că îmi e teamă de orice persoană care mânuiește des o sabie, dar și pentru că nu eram la birou în acel moment. ''Începând cu patch-ul 13.9, numai în meciurile normale, portalurile vor avea șansa să apară în etapa 2-6, fiecare oferind recompense diferite în funcție de destinația portalului, dar odată ce ne apropiem de următorul set, lucrurile devin mai agitate de-a lungul Convergenței și se vor deschide și mai multe portaluri'', a explicat Philip, următoarea propoziție a sa transformându-se în tabelul de mai jos:
Etapa 2-6 | Etapa 3-3 | Etapa 4-3 | |
13.9 | Demacia, Piltover, Targon, fără portaluri | Fără portaluri | Fără portaluri |
13.10 | Demacia (30%), Piltover (30%), Targon (30%), fără portaluri (10%) | Fără portaluri | Freljord (30%), Vid (30%), Shurima (30%), fără portaluri (10%) |
13.11 | Demacia, Piltover, Targon | Ionia, Insulele Umbrelor, Noxus | Freljord, Vid, Shurima |
*Fiecare opțiune din căsuța de mai sus are aceeași șansă de a apărea, cu excepția cazurilor specificate. De ex., Demcia, Piltover, Targon și ''Fără portaluri'' au toate 25% șanse să apară în patch-ul 13.9 în etapa 2-6.
Știu la ce vă gândiți: cum se pot transforma cuvintele lui Philip într-un tabel ca ăsta? Ah, nu vă gândeați la asta? În schimb, vreți să aflați ce face fiecare portal? Ei bine, aveți noroc pentru că Philip își transformă din nou cuvintele în liste.
- Portal Demacia: +2 componente de obiecte
- Portal Piltover: ''Duplicator minor de campioni'', ''Eliminator de obiecte'', ''Refăurire'' și ''Zaruri măsluite''
- Portal Targon: ''Coroana tacticianului''
- Portal Ionia: ''Manechin de antrenament'' și 15 aur
- Portal Insulele Umbrelor: ''Duplicator de campioni'' și doi campioni de cost 4
- Portal Noxus: +2 ''Nicovale'' cu obiecte complete
- Portal Freljord: ''Nicovala obiectelor lui Ornn''
- Portal Vid: ''Mănușile tâlharului''
- Portal Shurima: ''Tomul caracteristicilor'' și 5 aur
*Nu uitați, acest conținut e posibil să se schimbe înainte de lansare!
Fiecare portal are un număr stabilit de recompense și, asemănător celorlalte mecanici, toți jucătorii primesc acces la aceleași recompense din fiecare portal. Deci, dacă vi se deschide un portal Demacia, se va deschide și pentru ceilalți jucători, doar că acele două componente vor fi diferite.
''Cu privire la implementarea acestuia, cel mai mult m-a încântat flerul tematic pe care l-am putut atribui portalurilor'', a explicat Philip. ''Am lucrat cu artistul nostru de efecte vizuale, Isaac Wood, ca să creăm animații pentru portalurile care utilizau tehnologii deja existente pentru următorul set.'' Philip a continuat să explice mai bine ultima frază, dar m-am gândit că ar fi mai distractiv pentru voi să aflați pe cont propriu. În orice caz, haideți să vedem portalurile!
Mai avem încă un lucru de discutat și e ceva la care am lucrat de ceva timp. Va fi implementat în toate modurile (inclusiv ranked) în patch-ul 13.11, dar va trebui să așteptați până atunci.