Permisul TFT: Ținuturile dragonilor și altele
Tot ce trebuie știut despre tacticienii, arenele și permisul Ținuturile dragonilor!
Bun venit în Ținuturile dragonilor! O lume, așa
cum ați ghicit, a dragonilor, dar și a... dragonilor! Iar împreună
cu acești dragoni vin tacticieni nou-nouți cu tematica dragonilor,
arene, un permis Ținuturile dragonilor și un campion chibi care
cântă din flaut! Acesta va fi ghidul vostru pentru tot noul
conținut estetic Ținuturile dragonilor care sosește cu
patch-ul 12.11! Dar, dacă vreți să
vedeți ce unități noi își iau zborul spre înălțimi, dați
clic aici,
iar dacă doriți să aflați mai multe despre noua mecanică din
Ținuturile dragonilor, dați clic aici!
Permisul Ținuturile dragonilor
Cu permisul Ținuturile dragonilor, veți putea câștiga recompense precum ouă cu mici legende și animații doar pentru că jucați! Permisul Ținuturile dragonilor vă va da șansa de a debloca conținut estetic, dar dacă vreți să ajungeți și mai departe pe hartă și să deblocați și mai mult conținut din permis, precum arene cu tematica ''Origine'', mici legende exclusive, frânturi de stele și arena de categoria 3 ''Creșa dragonilor'', puteți cumpăra permisul+ pentru 1295 RP. Puteți oricând să treceți la permisul+ mai târziu, întrucât veți primi retroactiv tot ceea ce ați fi deblocat cu permisul+ activ.
Ca și permisul Nopți
de neon+, permisul Ținuturile dragonilor+ are la final o arenă
exclusivă! Creșa dragonilor este locul unde învață să zboare
puii de dragon – cât timp reușiți să vă mențineți șirul de
victorii. Puii de dragon se bucură de triumfurile voastre pe măsură
ce câștigați, arătând cât de impresionați sunt de îndemânarea
voastră, dar dacă pierdeți, nu le va face plăcere să comunice
lumii întregi înfrângerea voastră.
Acum că știm ce urmează la sfârșitul permisului+, să vedem ce spiriduș ou veți primi doar pentru că ați deblocat permisul+.
Spiridușul ou nu e singura mică legendă
disponibilă exclusiv cu permisul+ din permisul Ținuturile
dragonilor, ci doar cea mai tânără. Cealaltă mică legendă
disponibilă exclusiv cu permisul+, Ossia, dragonul dansator, crede
că singurul mod de a recruta dragoni antici este prin dans – sau
cu atâta aur cât costă ei la magazin. Cu permisul+, veți primi
acces la Ossia, dragonul dansator de una și două stele, dar pentru
a o aduce pe Ossia la trei stele, va trebui să dedicați cauzei
niște frânturi de stele. Dar nu vă faceți griji, veți primi și
frânturi de stele cu permisul+!
Pe măsură ce explorați Ținuturile dragonilor și progresați prin permis, veți debloca mai multe artificii alimentate de puterea dragonilor. Din regiunile Aripa furiei, Furtuna, Îmblânzitorii dragonilor și Astrală ale Ținuturilor dragonilor sosesc șuierând următoarele artificii: Iute la mânie, Furtuna dragonilor, Răget impunător, Riftul realității.
Dacă folosirea artificiilor specifice originii voastre favorite nu e destul, permisul+ vine și cu trei arene de categoria 1, fiecare inspirată de o altă origine. Acum vă puteți manifesta cu adevărat devotamentul pentru Aripa furiei, Solzi sclipitori și Jad cu arenele Defileul stâncii negre, Câmpiile sclipitoare și respectiv Oaza de jad.
Noile
mici legende draconice
Pentru început, avem o nouă mică legendă mitică
angajată pe bani buni ca profesor în Ținuturile dragonilor –
până și dragonii trebuie să iasă din bârlogurile unde moțăie
și să trudească o parte din zi.
Choncc cel înțelept și-a găsit căminul în
Ținuturile dragonilor în urmă cu câteva milenii, și are multe
cunoștințe de împărtășit nou-veniților în Ținuturile
dragonilor – trebuie doar să aveți grijă să verificați datele
din prelegerile sale dinainte de prânz. Choncc cel înțelept va
sosi în Cufărul
paznicului sanctuarului
(390 RP) cu o șansă de 5 la sută să apară, aceasta fiind mult
mai mare decât pentru micile legende mitice anterioare; totuși,
acest Choncc nu va avea o șansă garantată ''din oficiu'' ca micile
legende mitice din trecut. Asta pentru că Cufărul paznicului
sanctuarului are un alt ''premiu de
consolare'', pe care credem că-l veți aprecia și mai mult! Este
vorba despre arena Sanctuarul străbunilor, pe care o vom prezenta
după ce vom discuta despre noile mici legende dragoni!
Ce mod mai bun de a-i sluji
mânui pe cei șapte dragoni antici
decât cu ajutorul unei mici legende care e totodată și dragon? Îl
puteți obține pe durul Burno sau pe Poggles cel nechibzuit și fără
griji direct pentru 925 RP/TC sau din ouăle Ținuturile dragonilor,
pentru 490 RP/TC. Ouăle Ținuturile dragonilor vă vor oferi și o
șansă de a-l obține pe Yasuo dragomant, care va apărea garantat
până la cel de-al 37-lea ou – dar vă vom spune mai târziu mai
multe despre acest singuratic ce cântă din flaut. Să trecem la
Burno!
Lui Burno îi plac băile de lavă, vremea bună și să-și neglijeze îndatoririle de părinte. Dacă sunteți ca mine și nu-l dezaprobați pentru valorile sale părintești, iată mai jos variantele lui Burno: Burno, Burno limbă de foc, Burno cornet de înghețată, Burno Gnar, Burno cel sclipitor, PROIECT: Burno.
Rivalul numărul 1 al lui Dango la energia în formă de minge este cea mai tare mică legendă a noastră de până acum. Acesta are energie suficientă ca să facă orice, dar nu se poate concentra la nimic. Iată mai jos variantele sale: Poggles, Poggles broscuță, Poggles dulce ca mierea, Poggles limbă de foc, Poggles din adâncuri, Poggles cornet de înghețată.
Sanctuarul
străbunilor
Se aud zvonuri șoptite despre un alt dragon antic ce
dormitează într-una dintre cele unsprezece regiuni ale Ținuturilor
dragonilor. Adepții lui Shi Oh Yu susțin că știu unde să-l
găsească. Cei care ajută la căutarea lui Daeja vorbesc despre
originea sa imemorială. Și până și adepții însetați de luptă
ai Shyvanei amuțesc când îi contemplă puterea.
Dar doar Choncc cel
înțelept îl cunoaște bine pe acest dragon antic adormit. E
adevărat, este unul dintre cei mai bătrâni dragoni antici, dar
nu-și arată vârsta nici pe jumătate, datorită rutinei lui de
înfrumusețare
– scăldatul în ape infuzate cu cristale. Și așa cum a prezis
Choncc cel înțelept, acest dragon poate că moțăie la început,
dar pe măsură ce avansează fiecare meci, se va trezi și ar putea
ajunge la o stare înălțată, de zeu-dragon. De asemenea, va
schimba drastic Sanctuarul în jurul său pe măsură ce câștigați
sau pierdeți, așa că-l veți mulțumi sau nemulțumi pe propria
răspundere.
Fiind a doua noastră
arenă mitică, Sanctuarul străbunilor va avea toate elementele
dinamice pe tablă, ceremoniile și modificările care se produc în
timp pe care le-a avut prima noastră arenă mitică, Piața tigrului
auriu
Acestea fiind spuse, schimbăm modul în care
distribuim arenele mitice. În loc de a fi legat de un pachet
costisitor, Sanctuarul străbunilor va fi distribuit în Cufărul
paznicului sanctuarului împreună cu
Choncc cel înțelept.
Un Cufăr al paznicului sanctuarului costă 390 RP, dar acestea sunt
disponibile și în pachete (mai târziu). Arena
Sanctuarul străbunilor are o mecanică din oficiu, ceea ce înseamnă
că garantat veți obține această arenă mitică la sau înainte de
deschiderea celei de-a 61-a cutii! Fiecare a doua cutie va conține o
mică legendă din seturi anterioare Ținuturilor dragonilor,
excluzând micile legende care au fost oferite doar pe o perioadă
limitată.
Îl poți vedea mai
jos.
Campioni chibi!
Setul Ținuturile dragonilor aduce și un campion
chibi nou-nouț! Yasuo chibi aleargă ca vântul și ca gândul prin
Convergență, cu o serie de înfrângeri după el. Dar nu-l mâniați,
că acea creștere bruscă de putere la scorul de 0/10 înseamnă o
economie bună.
Îl puteți obține pe Yasuo chibi direct
din magazin pentru 1900 RP/TC și va veni însoțit de artificiul său
specific, Furtună de oțel, pe care îl puteți echipa și pentru
alți tacticieni, dacă chiar vreți asta.
Dar pentru cei care se axează doar Yasuo, îl avem
pe Yasuo dragomant chibi, care, după ce se trezește în Ținuturile
dragonilor, se pornește să-i unească pe dragonii pierduți ai
mirajului între două ședințe de practică cu flautul – cine
știe, poate-l puteți ajuta voi?
Yasuo dragomant chibi sosește cu prima noastră
animație pentru asasinate, care e tare de tot! Animațiile pentru
asasinate se produc atunci când câștigați o rundă care are drept
rezultat ELIMINAREA unui jucător! Acestea sunt artificii ca niște
scurtmetraje, asociate unui anumit tactician – în acest caz, Yasuo
dragomant chibi. Îl puteți obține pe Yasuo dragomant chibi (cu tot
cu animația sa pentru asasinate) ca recompensă rară dintr-un ou
Ținuturile dragonilor (490 RP/TC). Yasuo dragomant chibi va apărea
întotdeauna cel târziu la cel de-al 37-lea ou.
Pachetele Ținuturile dragonilor!
Bun venit în Ținuturile dragonilor, dați-mi voie să vă îndrum spre cele mai rentabile căi de a obține comorile pe care le căutați.
Pachet |
Conținut |
Preț |
Pachetul jucătorilor noi Ținuturile dragonilor |
Permisul Ținuturile dragonilor+ Burno – 1 stea Poggles – 1 stea 100 de frânturi de stele bonus |
2420 RP/TC |
Pachetul Sanctuarul străbunilor |
Permisul Ținuturile dragonilor+ 25 de cutii Sanctuarul străbunilor Yasuo chibi 5 cutii Sanctuarul străbunilor bonus
|
12335 RP/TC |
Pachetul dragomanților din TFT |
Permisul Ținuturile dragonilor+ 16 ouă Ținuturile dragonilor Yasuo chibi 3 ouă Ținuturile dragonilor bonus
|
10425 RP/TC |
Recompense ranked și altele!
Ia te uită! Invenții și dispozitive se apropie de final și pun rămășag că ați devenit pricepuți la folosirea augmentărilor. Asta-i grozav – ar trebui s-o treceți în CV. A, și ați ajuns și în categoria Aur în setul Invenții și dispozitive? Ei bine, treceți și asta în CV! Și asta nu înseamnă doar capital social, pentru că veți obține și o grămadă de recompense în funcție de nivelul atins în clasament! Toate recompensele ranked vor fi distribuite pe durata patch-ului lansării pentru Ținuturile dragonilor, adică patch-ul 12.11.
Mai întâi, dacă ați ajuns în Aur sau mai sus în Nopți de neon (a doua jumătate din Invenții și dispozitive), veți primi o animație festivă care să vă reprezinte categoria în care v-ați clasat!
Dacă ați ajuns în Aur sau mai sus în orice etapă a setului, veți primi mica legendă Tocker victorios. Iar dacă ați reușit să ajungeți în Aur sau mai sus în ambele jumătăți ale setului, veți primi și un Tocker triumfător de-a dreptul fermecător! Ăsta chiar e un subiect care merită discutat.
Iar pe aceia dintre voi care n-au ajuns decât printre primii patru în La dublu îi informez că vor avea nevoie să se claseze printre primii doi ca să revendice aceste recompense. Dacă ați ajuns în categoria Albastru, Violet sau Hiper din La dublu, veți primi următoarele animații ca să sărbătoriți împreună cu partenerul vostru!
Dar nu vă opriți încă din citit! Dacă ați jucat Hiper-reîncărcări și ați terminat în categoriile Albastru, Violet și Hiper, veți primi o altă animație cu care să vă lăudați! Asta chiar e tare.
Cam asta e tot – ei bine, nu chiar TOTUL. Mai sunt
de citit și articolele ''Prezentarea mecanicii setului Ținuturile
dragonilor''
și ''Prezentare gameplay''.
Musai să faceți asta când apucați, fiindcă aud că autorul lor e
cel mai tare. În cele din urmă, știu că poate fi greu să țineți
minte toate datele pentru lansarea noastră, fiindcă sunteți foarte
ocupați, așa că am rugat un artist să facă graficul ăsta care
să vă ajute!